Simpozion Callatis-Roma, Impresii Diasporene -“frunză verde”- 2011

Impresii Diasporene -“frunză verde”- 2011

Nu ştim, niciodată nu ştim care este calea Domnului; obligaţia noastră este să executăm ce ni se dictează, astfel mie mi s-a dictat să răspund şi la invitaţia acestui an la Simpozionul Românilor de Pretutindeni care se desfăşura la Roma şi am mers ca să-i fiu alături celui care a organizat şi îşi menţine iniţiativa pe picioare, -dl. Cornel Diaconu-, fiindcă, ca şi domnia sa, şi eu vad o cauză buna în această „miscare de conştiinţă spirituală şi româneasca” care ne uneşte pe reprezentanţii comunităţilor române din întreaga lume, cu scopul de a fi vigilenţi la activitatea guvernului României, precum şi căutarea soluţiilor pentru ca toţi românii, şi cei din ţară, şi cei din afara ţării sa „trăiască bine”, răspândind o imagine pozitiva si propagând cultura română pretutindeni; luptând ca să dea Domnul să vină şi ziua în care românul să nu mai aibă nevoia să plece în lume pentru a-şi găsi traiul şi pâinea copiilor, ci să rămâna acasa fiindcă conducatorii României s-au trezit din adâncimea somnului în care au fost pierduţi de atâta amar de vreme, îmbuibaţi de-atâta putere a stăpânirii şi de manevrare nedreaptă şi total greşită a economiei ţării. Visul meu poate fi o utopie, dar eu nu pierd niciodată speranţa pentru o îndreptare a celor care ne conduc ţara spre corectitudine şi nu pierd încrederea că numai şi numai prin bine şi frumos este posibil să corectăm toate greşelile comise, care încă continua să alimenteze pe cei care deţin puterea.

Acest an însă, nu a fost posibilă desfaşurarea Simpozionului la Mangalia-Callatis, ca de obicei, din motive pentru mine necunoscute, dar un coleg din diaspora italiana pe nume Eugen Terteleac s-a străduit să obţina sponsorizările necesare pentru ca sa se desfăşoare Simpozionul nostru in cetatea Romei, moment în care eu deja ma visam „Cleopatra între Cezari” şi abia aşteptam să merg la Roma, cam ca toţi ceilalţi colegi. A fost ciudat, pentrucă „Hai Acasă” , pentru noi, diasporenii veterani însemna Mangalia, -Callatisul-, ţara noastră, însă, precum noi suntem plini de inspiraţie şi chiar şi visători, de data asta, cel puţin eu aveam impresia ca mă întorceam la adevăratele origini romane, la Colloseum,.. la vechea Romă care o dată ne cucerise, decapitându-l pe Decebal, dar au rămas pe ţărâmul dacic, împreună cu Ovidiu, formînd astfel frumoasa simbioză daco-romană care suntem.

În aeroportul Băneasa m-am întâlnit cu actriţa Claudia Motea si Maestrul Regizor Al. G. Croitoru, dar când ne-am aliniat la coada de la boarding ne-am întâlnit şi cu Carmen Leliana Draghici şi Liviu Hopârtean, pe care eu îi cunosc de la primele simpozioane care stăteau de vorbă cu dna Felicia Filip şi cu dl Cristian Mihăilescu. Împreună am aterizat pe aeroportul Fiumicino şi pe noi trei un taxi italian ne-a dus până la Ergife, Palace Hotel. Camera mea era 1440, cu privire la piscină, colegii cu care zburasem erau vizavi, iar in camera o aveam pe drăguţa tânără pictoriţă Carmen Ştefan, gălăţeancă din grupul de pictori a lui Augustin Ghebaru de la Castellon, Spania.

Primele doua zile de Simpozion erau doar acomodare cu spectacole seara,... adaptare, distracţie,...organizare,... şi doar în a treia zi au început conferinţele, care de fapt au fost interesul meu primar şi care au decurs cam ca de obicei: prima zi prezentarea asociatiilor iar în următoarele zile dezbateri pe diferite teme.

Una dintre temele discutate a fost înfiinţarea unui posibil „Minister al Diasporei”, care nu a fost aprobat din lipsa de suficiente voturi, dar sunt convinsă că într-un viitor apropiat va exista un astfel de minister care să ne reprezinte cu demnitate şi totală transparenţă în guverenul României, cunoscând toată lumea că la ora actuală exista un departament al românilor de pretutindeni, dar nici un reprezentant al acestui departament nu a făcut prezenţă la Simpozion acest an.

Dar am semnat cu toţii „Pactul de la Roma” care presupun ca se poate citi pe internet, dar dacă nu îl găseşte cineva, constă în faptul că noi, participanţii la acest simpozion la Roma am constituit Consiliul de Cooperare a romînilor din afara graniţelor ţării, propus de către dl. Emil Mateiaş, care să reprezinte interesele diasporei în raport cu statul român şi cu statele gazdă ale comunităţilor de români, dar toate interesele nu le mai citez aici fiindcă presupun că deja sunt pe internet.
Cred că nu numai eu ci toţi veteranii simpozionului ne-am bucurat nespus de mult să o revedem pe dna Monica Zvirjinschi, după câţiva ani de absenţă, fiind dânsa iniţiatoarea Simpozionului încă din anul 2003, când invitaţia pe care încă o mai am în arhiva mea, era direct de la dânsa. Împreună cu dl Sorin Cehan au fost moderatorii Simpozionului nostru la Roma.

M-am împrietenit cu doua „superbe”, (vorba maestrului Croitoru) doamne: una pe care deja o cunoşteam de mai multa vreme, actriţa Claudia Motea, si Mariana Mihăilă, preşedinta asociaţiei DutchRo din Olanda. Doua femei talentate, deştepte, adevărate, pline de sinceritate, sensibile, zâmbitoare, care mi-au cucerit sufletul. Şi totuşi de data asta, invitaţia mea la Festivalul Callatis-Roma, pe lîngă faptul că am fost invitată ca participantă la simpozion, mai eram invitată la SARP, adica Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni, cu lansarea primului meu CD de muzică populara. Şi în ziua în care trebuia să-mi prezint CD-ul,... a fost o mică problema, şi anume că nu se putea conecta Lap Top-ul meu,..deoarece Academia di Romania di Roma nu dispunea de un CD player; totuşi eforturile dlui Lucian au rezolvat mica problema ca eu să pot să-mi împlinesc obiectivul cu care venisem: sa-mi fac lansarea muzicală cu o demonstraţie a doua cântece .

Oricum în ziua de prezentare, 13 august, seara la orele 18.00, moment foarte important pentru lansarea muzicii mele ,..totul a decurs minunat si dupa prezentările de carţi, am urmat eu care am trezit din somn sala Academiei di Romania din Roma. Colegii mei nu se aşteptau să mă vadă în acea ipostază de cântec şi dans popular , dar s-au sculat cu toţii în picioare şi au dansat la ritmul celor doua cântece pe care le-am cantat, primul „Românie dragă, te port în suflet şi-n gand” şi al doilea „Omul bun şi pomul copt” legat de „Verde-nrourat”, cântece care se găsesc pe CD-ul meu. Şi după mine a urmat piesa jucată de actriţa Claudia Motea in regia Al. G. Croitoru, „Iubeşte-mă America!”, care a uimit întreaga sala arhiplină, inclusiv dl. Primar Marian Vanghelie al sectorului 5 din Bucureşti, care a venit special sa susţină simpozionul nostru precum şi să facă prezenţă la această piesă, având totodată şi o înfrăţire cu sectorul 7 al Romei. Frumoasa desfăşurare a întregii seri, inclusiv cu prezentările pictorilor, a avut loc datorită doamnei Monica Săvulescu Voudouri, care a insistat ca lansările de carte trebuie să fie pe măsura scriitorilor; mulţumesc acestei doamne pentru spiritul dânsei exemplar de organizare şi conducere cu care a influenţat, ca alături de dânsa, toţi cei de la SARP să reuşim să oferim o seara în care totul a decurs frumos şi într-o atmosfera de excepţie.

Nu cred ca a rămas vreo persoana în acea sala sa nu fie fost atinsă la suflet iar eu când priveam lumea, toţi plângeau, unii chiar în hohote, exact la fel cum plângea şi dl Cornel Diaconu, când, la spectacolul Miss Diaspora l-a văzut pe marele ecran pe regretatul poetul Adrian Păunescu recitând poezia scrisa la cererea dlui Diaconu, special pentru aceste tinere fete care se întorc acasă, an de an, la acest Simpozion, o întâlnire deja sufleteasca care s-a transformat într-o stare de spirit românesc,....dovadă că şi bărbaţii plâng, uneori chiar întrecând femeile fiindcă sufletul nu are graniţe şi nu este încătuşat.

Atracţia simpozionului o constituie întotdeauna concursul „Miss Diaspora” care a avut loc în ultima seară a festivalului. Iar căstigoarea a fost, şi o spun cu mare orgoliu, Iulia Daniela Goia, tânăra românca de la Barcelona, Catalunya. Eu personal am o nemărginită bucurie deoarece este pentru prima oară în 11 ani când cîştigă o româncă din Catalunya, şi cred şi din Spania. Mă simt mulţumită şi plină de gratitudine fiindca mi se datorează faptul ca şi româncele din Catalunya să aibe şansa de a participa la acest concurs. A fost în anul 2008 când i-am propus dlui Cornel Diaconu să permită reprezentanţa unei fete din Catalunya, aparţinând eu acestei comunităţi şi considerând ca este un drept al regiunii noastre autonomă, -Catalunya-, care nu era reprezentată în anii precedenţi, ci numai Madrid-ul. Astfel, din 2008, an de an merge şi o româncă din Catalunya la concursul Miss Diaspora de la Callatis. M-am bucurat nespus de mult fiindcă lupta mea nu a fost zadarnică ci din contră, a fost chiar foarte roditoare.

Povestea a început în 2008, când la cererea mea, o bună româncă de la Barcelona pe nume Georgeta Pantalir mi-a trimis-o pe Raluka Michichiuc, de o frumuseţe rară, care de nu s-ar fi ivit acel inutil scandal, cu siguranţă ar fi fost câştigătoarea, dar cu toţii ştim ca datorită protestului celorlalte Miss-uri, Raluka şi-a dat demisia în favoarea bunei desfăşurări a evenimentului. În 2009, comunitatea românilor din Catalunya a organizat un eveniment la Ateneul din oraşul meu de rezidenţă pe atunci, Sant Celoni, cu o pre-selecţie iar câştigătoarea a fost Georgiana Piţiligă care a venit la concursul de la Callatis dar nu a câştigat. În 2010 pre-selecţia s-a organizat în grădina fostului meu „Castel Mas Sans”, tot la Sant Celoni, cu Denise Baeram câştigătoare la pre-selecţie, care la Callatis a fost numărul 8. Iar acest an, preselecţia a fost organizată de către colega noastră Sevastiana Vidraşcu în sala teatrului din Parets del Valles, cu câştigătoarea Iulia Daniela Goia, care la marele concurs de la Roma, cu tot meritul a devenit Miss Diaspora 2011.

Dar lăsând Miss-urile aparte doresc să menţionez şi altele,... ce mi-a atras mie atenţia la acest simpozion. Faptul că după mai mulţi ani de absenţă, au revenit vechi reprezentanţi ai unor asociaţii; am avut mare bucurie să-l revăd pe dl Ionel Mircea Popi din Austria, mai ales fiind dânsul bănătean de-al meu şi să văd o prezenţă foarte mare de reprezentanţi din Germania, precum şi din Italia. A fost o plăcere s-o revăd şi pe Ramona Mitrică de la Fundaţia Raţiu de la Londra, precum şi pe reprezentanţii veterani ai simpozionului printre care ma număr şi eu, pe lângă Carmen Drăghici şi Liviu Hopârtean de la Centrul de Cultură ARTHIS din Belgia, şi dl Lucian Glass, Ionela von Rees Zota, dl Emil Mateias şi Florin Zaheu din Germania.

Cîţiva reprezentanţi ai asociaţiilor, precum şi jurnalişti, ca de exemplu dl Ovidiu Paulescu sau dl Mihai Muntean, şi dânşii veterani ai simpozionului păreau luptatori neobosiţi filmând şi fotografiind totul şi pe toti, dar erau şi foarte atenţi la toate propunerile care ni se făceau şi contradictorii când se cuvenea. Mă bucur ca există oameni care îşi folosesc drepturile de a lua cuvântul, de a protesta cu fermitate, de a acţiona în apărarea şi căutarea bunelor soluţii ale românilor ,...când observă că lucrurile o iau pe căi neportivite.

Am fost plăcut delectată de cantecele folk-iştilor din grupul lui Andrei Păunescu care seară de seară, nu numai că ne dădeau spectacole pe scenele Romei, dar apoi, pe terasa hotelului cântau toată noaptea. Eu am stat în preajma lor doar de doua ori,...vârsta mea -care se cam ascunde printre umbra trupului şi a mişcării înşelând ochii nevăzători care văd fără să judece-, nu mai prea rezistă ca pe vremuri,.. dar din când în când, îmi permit să mai savurez cât mai pot din aceste delicii ale tinerilor cântăreţi şi ale muzicii, fiindcă dintre toate artele, -cel puţin pentru mine-, -muzica-, este arta care mai profund pătrunde în sufletul omului şi-l alină, îl dezmiardă sau îi vindecă orice rană sau durere, oricât de profundă ar fi.

Marea surpriză a fost Radu Pietreanu de la Vacanţa mare,... care alături de Mihai Napu ne-a încântat cu cele mai bune cântece ale lor, inclusiv cu cântecul Căprioarei care m-a făcut şi pe mine sa plâng,.. gândindu-ma la căţeluşul meu drag Bubu, care cu două zile înainte de a pleca la simpozion m-a părăsit,.. plecând în cer,.. cu îngeraşii, .... si Ansamblul folcloric Căluşarii Slatinei cu tinerii căluşari care zburau pe toate scenele Romei si tânara interpreta de muzică populară Emilia Alina Dorobanţu au făcut ca toate serile diasporenilor sa fie de neuitat. Să nu-l uităm pe clujanul Emeric Imre cu „Ilie de la Sculărie”, nici pe tânăra Cornelia Tihon, care suflă la atatea instrumente (22) câţi ani împlineşte, inclusiv naiul si cimpoiul, adăugând în fiecare an unul sau două în plus. Şi cum să-l uit pe cobzarul Ion Creţeanu despre care Doamna Monica Săvulescu Voudouri, cunoscatoare profundă a artei şi scriitoare, i-a clarificat dlui Al. G. Croitoru ca ipingeaua pe care dl Ion Creţeanu o îmbrăca nu era româneasca, ci turceasca,...dar nu e de mirare,.. noi românii avem atâtea influenţe, mai ales turceşti, încât nu se mai prea ştie ce este autentic românesc şi ce nu. Dar ce contează este că nea Ion cânta dumnezeieşte.

Şi mai era un om care merită să-l privim cu toată admiraţia, dl Evandro Rossetti, cântând alături de Andrei Păunescu cântece vechi de folk, pe care le cânta în anii domniei sale de studenţime la Bucureşti. După vreo două zile sosise si Nicolae Voiculeţ a cărui nai răsuna peste întreaga Roma, precum şi ecoul Reginei Traviatei noastre, Felicia Filip şi minunatul cuplu Romeo şi Julia Saleno, mândrie adevărată, cântăreţi de pop-operă cu muzica lor atât de romantică, un cuplu cu adevărat de invidiat, clujeni de-ai mei!!!!!!! Prezenţa doamnei Florentina Satmari a asigurat o regizare perfectă a spectacolelor care într-adevar erau un orgoliu pentru ţara noastră. Şi cu toate că piaţa Campidoglio s-a umplut de lume, inclusiv de trecatori şi turişti, după cum se poate observa în comentariile şi criticile făcute pe Facebook şi altele, publicul majoritar eram noi, cei duşi din ţară, ne ascultam unii pe alţii, ne aplaudam unii pe alţii, fiind foarte puţină prezenţă a românilor din Roma, lipsa acestora datorându-se faptului că în luna august, ca şi în Spania, toată Italia este în vacanţă, iar românii din Roma probabil erau în România. Totuşi o româncă nemaipomenit de frumoasă, şi la propriu şi la figurat pe care eu aş numi-o „diva României din Italia” pe nume Camelia Mirescu (pictoriţă) ne-a făcut multă propagandă şi ne-a timis şi români şi italieni să ne viziteze la SARP şi la toate evenimentele şi spectacolele.

Ca atare nu am superat în număr Hora Unirii de la Slatina şi nu am intrat în cartea recordurilor dar am dansat Hora Unirii şi pe podurile Insulei Tiberina, eveniment dedicat celor 150 de ani de la unificarea Italiei, apoi am jucat-o şi în piata Poporului, unde eu cu colega mea Mariana Mihăilă l-am furat pe Dl Vanghelie şi am dansat hora lânga dumnealui timp de trei minute. Ne-am dus cu toţii la monumentul din piata ca sa fim fotografiaţi şi acolo în cor am strigat strigatura inventată de Mariana Mihăilă în prima zi când Calusarii din Slatina au surprins pe turişti şi pe italieni cu jocurile lor lângă Columna lui Traian, : „România-i ţara mea, şi eu mă mândresc cu ea”, strigătura foarte criticată de mulţi români de pe Facebook,...şi îmi pare tare rău ca unor români le este jenă să spună că sunt români, nu se mândresc de a fii români ci din contră, ocolesc, evita sa spună cu voce tare şi cu mândrie ca sunt români. Ţara şi poporul român nu sunt de vină, ţara e bogată, noi ca popor suntem minunaţi, cu tradiţii, cu istorie si cultură, cu iubire de neam şi cu cea mai frumoasă limba dintre toate; ruşinea trebuie sa fie pentru conducatorii care prin greşita politica şi administrare a surselor şi resurselor ţării, reuşesc doar s-o adânceasca tot mai mult în pierzanie, în dispariţie şi de aceea existăm noi, românii care am constituit Consiliul de Cooperare a Românilor din Afara Graniţelor Ţării, ca să ne angajăm activ în politica românească, luând poziţie faţă de măsurile luate de guvernul din ţară, sprijinind cu experienţa noastră acumulată din ţările în care trăim, astfel schimbând spre bine, şi, mai bine, bunastarea poporului român şi destinul României.

Dar, dragilor mei români, cum putem noi să luăm măsuri şi să schimbăm spre bine guvernul ţării şi bunăstarea poporului român, când noi înşine încă suntem stăpâniţi de egoism, de invidie, de dorinţa de a ne considera unul mai bun dect celălat, de suprameţie, chiar dacă celălalt este mai bun decât tine,...chiar dacă celălalt te-a sprijinit, te-a sfătuit, te-a învăţat tot ce şti; dezbinarea românilor din diaspora este poate mult mai pronunţată decât în ţară, am simţit-o şi o simt pe propria piele, şi totuşi pentru mine este de neconceput acest adevar, totuşi eu lupt pentru unirea şi unitatea românilor, ca să se înţeleagă între ei, ca sa fie iubitori de neamul lor,.. sa se ajute între ei, luptă foarte grea dar, iubindu-mi ginta, nu pot sa mă dau bătută. Păi chiar la Simpozionul nostru erau, uneori pe ascunselea,.. pe la spatele unora,.. se bârfea, se râdea, ba se mai şi strâmbau, se criticau, şi nu numai la acest Simpozion,.. şi la altele,.. mi-aduc aminte când o colega îşi lua rămas bun de la mine într-un an, text pe care il am scris în alte impresii diasporene,..şi-mi spunea: „..şi ai grija cu cine umbli,..ca-ţi ies vorbe”, -Doamne, Doamne şi iar Doamne!!!!! , -strigător la cer!, -deci colegii care-mi zâmbeau la conferinţe, pe la spate mă bârfeau??????? Eu zic: „Asa-i românul”. Era vorba de trei bărbaţi cu care voi fi văzută cât voi trăi eu şi dânşii, pe care eu îi numesc „cei trei înţelepţi”, cu toata onoarea, cu toată dragostea de neam şi cu tot respectul faţă de dumnealor şi faţă de persoana mea, faţă de decenţa şi corectitudinea în care am fost crescută, fiind cea mai mare onoare sa am această relaţie mai mult decât frumoasă, relaţie bazată pe cultură, pe unire de neam si spirit romanesc. Unul din ei îi scrie celuilalt următoarele cuvinte despre mine, cuvinte care spun totul de la sine: ” „ Sunt fericit ca ne-am cunoscut si ca gratie marelui suflet romanesc –pe nume Elena Santamaria, ne-am inrolat si reinrolat in batalia pentru afirmarea romanitatii de pretutindeni” . Al treilea om înţelept a fost prezent şi la acest Simpozion şi pe cine-l duce mintea poate uşor să bănuiască despre cine este vorba.

Această urâtă rîvnire în noi de a pofti însuşirea meritelor muncii celuilalt sau tendinţa de suprimare a celuilalt, care te-a invăţat, tea sprijinit să faci tot ceace ştii, căruia, în loc să-i fi mulţumitor şi „să fii om cu el”, să ai respect faţă de el, tu îl decapitezi, sau îl bârfeşti, sau îl ocoleşti şi faci tot ce-ţi este cu putinţă să-l denigrezi. Unde este omenia noastră? Oare, am pierdut-o cu toţii? Fiecare dintre noi suntem unicaţi, ceace eu ştiu, pot şi sunt, este doar al meu, nu apartine nimănui altuia şi orice ai face tu, nu poţi să mi le iei, fiindcă fiecare îşi are bajagul lui, iar dacă te joci de-a prefacerea, este o mare greşeală, fiindcă prefacerea este o virtute foarte negativă care ascunde şi te adânceşte în minciună. De aceea e bine sa recapacităm dacă suntem noi in stare să luăm măsuri exemplare pentru bunastarea naţiunii, sau pote să ne purificăm pe noi înşine puţin, punând cinstea, corectitudinea, omenia, înaintea noastră, ca să ne putem considera demni de poporul şi ţara pe care le reprezentăm.

Mie nu, nu mi-e ruşine sa spun că sunt românca, -păi, dacă nu sunt româncă, nu sunt nimic. Şi totuşi sunt ceva,..şi totuşi parcă în sufletul meu zace România întreagă, am purtat-o cu mine pe unde am umblat, prin lumea mare, peste oceane, timp de patruzeci de ani, ca acum să trag la acelaşi pământ care mi-a dat viaţa, să mă întorc la rădăcini,... care din mine nu s-au rupt niciodata. Dacă noi nu ne iubim ţara, cine s-o iubească? Dacă noi o părăsim şi-o lăsăm pradă înfometaţilor de avuţie, cine s-o mai apere? „Şi totuşi, probabil doar iubirea” va învinge şi va face ca toţi românii, şi cei buni, şi cei mai puţin buni să recapacităm şi să conştientizăm, înţelegând că fiecare dintre noi suntem responsabili şi suntem obligaţi să punem picătura noastră de efort ca să învingem boala care încă ne ameninţă şi să introducem sănătate, puritate şi frumos pretutindeni pe teritoriul României şi între români. În încheiere vă citez un paragraf din cartea mea „Manantial de agua viva”, scrisă în limba spaniola la Barcelona în anul 2003 (Izvor de apa vie):
“Ca şi mine, majoritatea americanilor am plecat din patriile noastre în căutarea a ceea ce propriile noastre ţări ne-au luat sau nu ne puteau da. Am ajuns în Statele Unite, ţara "protejată (binecuvântată) de Dumnezeu", ţară care ne-a deschis porţile şi ne-a oferit posibilităţi; dar ni le-a dat la un preţ prea mare: dorul de adevărata ta identitate, de cultura ta, de strămoşii tăi, de familia ta, de obiceiurile tale; pierderea, în definitiv, a adevăratei tale identităţi.”
În încheiere vreau sa cer celor a căror nume nu am menţionat, să nu se supere pe mine, ei toţi deja sunt acomodaţi în cuibuşorul sufletului meu, şi vreau să aduc speciale mulţumiri celor care au luptat din greu pentru ca acest frumos simpozion sa fie posibil: dlui Cornel Diaconu cu întreaga sa echipă, dnei Lavinia Şandru, dlui Eugen Terteleac, precum şi dlui Virgil Stancu care, ne-a fost alături tot timpul, atât la conferinţe, cât şi la evenimente şi în special la concursul Miss Diaspora, fiind domnia sa Preşedintele juriului, ca şi în anii precedenţi. Aduc mulţumiri şi celor fără de care nu ar fi fost posibil simpozionul dar nu erau prezenţi, precum îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mâna Lui am simţit-o pretutindeni şi pentru că doar El este speranţa, credinţa şi iubirea care ne vor ajuta sa le facem pe toate în continuare, să menţinem vie această stare de spirit românesc, pe nume Callatis, până când tot românul va putea spune cu voce tare, că este mândru de a fi român.
Dacă am supărat pe cineva, rog sa fiu iertată, intenţia mea a fost doar să fac un bine, să aduc zâmbet pe obrazul tuturor şi să transmit mesajul meu de bine şi de frumos.

Elena Santamaria

Pentru Romania

 Sa ne onoram tara si pamantul cu dragoste de neam...   


      Faptul ca m-am/ne-am  nascut pe pamantul Romaniei are  o semnificatie speciala. Menirea noastra ne-a fost data inainte de a ne naste, menirea noastra de a ne naste pe un loc anume,  in sanul unei familii anume,  intr-o regiune anume,  sa vorbim o limba anume, sa ne nastem, sa crestem si sa ne educam, devenind mostenitori  ai neamului romanesc. 


       Purtam in noi sangele stramosilor nostri, plin de istorie, plin de  cultura, plin de  dragoste si de mandrie, care a strabatut cele mai dificile razboaie aparandu-si pamantul pentru urmasii lor, adica noi si cei care  vor sa vina in urma noastra, dar am cazut si recazut in mainile unor conducatori lacomi dupa avutie si dupa stapanire, si inca  sintem in mainile unor oameni care nu reusesc sa gaseasca iesirea din pierzanea coruptiei, lacomia fiind prea mare, dar  noi nu trebuie sa ne pierdem speranta fiindca este minunat sa faci parte  dintr-o familie asa de frumoasa ca cea a Romaniei; iar ea, frumoasa noastra tara ii vrea pe oamenii buni,  pe oamenii care o ingrijesc, o iubesc si doresc sa fie copii ei, fii Romaniei.  
      Asa ca noi romanii, indiferent de unde ne aflam in lume, dusi de nevoi si nu de placere,..trebuie sa ne onoram tara cu dragoste de  neam,  de limba si de pamant, sa ne aparam si sa ne mentinem vie cu fermitate identitatea romaneasca,..sa fim mandri ca ne-am nascut romani si tot mandri ca  suntem romani sa plecam in eternitate.